Doar cînd pleci,

Doar cînd pleci,

Doar cînd pleci,

Ah, doar atunci cînd pleci undeva unde eu nu sunt

Mi se întîmplă toate acestea.

 

Voi avea nevoie de un ciocan şi cuie

Să-ţi construiesc cîntecul acesta amărui,

Cîntecul acesta crud, ca un testament,

Care răsună în mine doar atunci cînd pleci.

Doar cînd pleci, doar cînd pleci

Undeva, doar cînd pleci.

 

Necioplită limba asta a iubirii

Căreia ar trebui să-I fie milă de mine

Într-un fel sau altul,

însă mă lasă doar cu cîntecul ăsta nenorocit

Doar cu cîntecul ăsta

Despre cum tu pleci,

Un cîntec ca o şoaptă rece şi goală

Menită să-mi consoleze corpul de absenţa ta

Cînd pleci,

Cînd pleci,

Cînd tu pleci.

 

Şi doar cînd pleci,

Fantoma ta mă pătrunde în acest mod altfel

decît toate celelalte în care doar tu ştii să mă pătrunzi,

Ah, este un oraş fain, oraşul meu natal,

Haidem măcar pentru frumuseţea întunericului din această

Celulă de închisoare a mea,

Vino măcar pentru faptul că te iubesc atît de mult,

Atît de bine.

Dacă nu pentru altceva.

 

Aşa că îngroapă-mă în bucătărie,

Îngroapă-mă în pietre,

Ah, îngroapă-mă pe oriunde treci,

În umbrele coridorului.

Îngroapă-mă pentru că nu mai recunosc nimic

Din tine,

Nu mai recunosc nimic din ceea ce nu ating,

Îngroapă-mă pentru că în zile ca acestea

Port doar nenorocita asta de ceaţă densă în tîmple,

în rest nimic, chiar şi amintirile noastre pălesc atunci cînd pleci,

doar atunci cînd pleci,

atunci cînd pleci undeva unde eu nu sunt.

Doar cînd pleci,

Doar cînd pleci,

 

Doar atunci cînd pleci.

 

Anunțuri